Internetul

1.1 Cum si cand a aparut Internet

Reteaua Internet a aparut la sfirsitul anilor ‘60 printr-un efort de conectare a retelei Departamentului Apararii Statelor Unite (cunoscuta sub numele de ARPAnet – Advanced Research Projects Agency) cu alte retele conectate prin dispozitive radio sau satelit. ARPAnet a fost o retea experimentala proiectata sa asigure suportul pentru cercetarea militara – in particular cercetari privind construirea unor retele care puteau rezista cu succes unor intreruperi partiale.

In modelul ARPAnet comunicarea se face intotdeauna intre un calculator sursa si unul destinatie. Reteaua se presupune a fi nesigura; orice portiune din ea poate dispare in orice moment. Noul tip de retea a fost conceput pentru a cere minimul de informatie de la calculatorul client. Pentru a trimite un mesaj (pachet de informatie) in retea un calculator trebuie pur si simplu sa-si depuna datele sale intr-un „plic” numit pachet de Protocol Internet (IP) si sa specifice corect (printre altele) adresa destinatarului acelui pachet. Calculatoarele care comunicau schimbind pachete IP (nu reteaua in ansamblul ei) aveau obligatia sa verifice incheierea comunicatiei. Avantajul era acela ca orice calculator putea conversa in conditii egale cu alt calculator din retea.

Drumul intre calculatorul sursa si cel destinatie nu trebuie sa fie mereu acelasi: daca intervine o modificare de structura in cadrul retelei se vor identifica in mod dinamic noi „drumuri” – numite rute (routes) – intre calculatoare.Timpul a demonstrat ca acest protocol (IP) este suficient de robust si fiabil pentru a putea modela tranzactiile in cadrul acestei retele.

Pina in jurul anului 1993 s-a maturizat suficient de mult si tehnologia retelelor locale (LAN – Local Area Network). Majoritatea statiilor de lucru rulau Berkeley UNIX care includea software dezvoltat pe baza protocolului IP. A aparut astfel o noua cerinta: in locul conectarii unei statii de lucru la serverul unic ce deservea reteaua locala se punea acum problema conectarii intregilor retele LAN la ARPAnet. In acelasi timp multe companii si organizatii au inceput sa-si construiasca retele private folosind aceleasi protocoale ca si in cazul ARPAnet. Era clar ca daca aceste retele ar putea comunica intre ele (de pe orice calculator al unei retele de tip LAN se putea comunica cu orice calculator dintr-o alta retea LAN) acest lucru ar insemna un mare avantaj. Una din cele mai importante retele noi astfel aparute a fost NSFNET, infiintata de NSF (National Science Foundation), o agentie guvernamentala americana. Spre sfirsitul anilor ‘80 aceasta organizatie a creat cinci noduri de comunicatie puternice in centrele universitare americane cele mai importante. Problema care aparea acum era datorata costului ridicat al serviciului prin linii telefonice inchiriate pe distante foarte mari. Solutia a constat in infiintarea unor centre regionale. Astfel aproape fiecare campus universitar a fost conectat la centrul Internet cel mai apropiat. Aceste lanturi de centre au fost la rindul lor conectate la centrele mari, deservite de supercomputere capabile sa faca fata unui trafic extrem de mare. In scurt timp serverele centrale au ajuns in stadiul sa stocheze un volum urias de informatie, dar lucrul cel mai important era faptul ca aceasta informatie putea fi accesata foarte usor de pe orice calculator conectat la unul din centrele regionale. Datorita cresterii traficului de la an la an, s-a ajuns la o supraincarcare a acestei retele, astfel incit, in anul 1987 s-a impus o imbunatatire a vitezei liniilor telefonice, precum si a performantelor tehnice ale serverelor. Aceasta a fost realizata de catre Merit Network Inc. care administra reteaua educationala din Michigan. Performantele au fost astfel imbunatatite de circa 20 ori.

Pe masura ce performantele au crescut, cererea de servicii Internet a devenit tot mai mare. Cele mai multe dintre colegiile americane au fost conectate la Internet, impactul educational fiind imens. Odata depasit acest stadiu, atentia s-a indreptat spre scolile elementare si medii americane. Impactul acestei masuri pe scara larga s-a manifestat mai cu seama in domeniul companiilor si firmelor comerciale. Fostii absolventi ai colegiilor americane au convins marile corporatii din toate domeniile de utilitatea conectarii la Internet. Acest fapt a condus la o dezvoltare accelerata a acestei retele. In prezent majoritatea firmelor mici si mijlocii folosesc serviciile Internet pentru rezolvarea problemelor proprii legate de transferul de informatie.

1.2 Cine guverneaza reteaua Internet

Desi cerintele de administrare ale unei astfel de retele sunt uriase, nu exista o autoritate suprema care sa o guverneze. Exista in schimb un numar de organizatii constituite pe baza de voluntariat care au ca scop investigarea problemelor ce pot apare si care propun masuri de imbunatatire. Internet Architecture Board (IAB) este o astfel de organizatie. Membrii acesteia se intilnesc regulat pentru a se consulta in privinta stabilirii standardelor, a alocarii resurselor, pentru a propune solutii pe termen mediu si lung. Odata un nou standard adoptat, el este publicat in Internet, urmind ca pe baza acestuia sa se construiasca noi aplicatii, scopul fiind acela al unei compatibilitati cit mai mari intre arhitecturi, sisteme de operare, etc. Desi Internet este departe de a fi la stadiul de anarhie, oricine este liber sa-si exprime sugestiile despre cum ar trebui organizat. Astfel s-a format o noua organizatie numita Internet Engineering Task Force (IETF). Membrii acesteia se intilnesc periodic pentru a discuta probleme de natura operationala pe termen scurt. Atunci cind se prezinta o problema se formeaza un grup de lucru care cerceteaza exclusiv acea problema si cauta solutii cit mai performante. La sfirsitul unei astfel de cercetari se produce un raport. In functie de importanta acestuia, el poate deveni doar o sursa de informatii pentru oricine este interesat, poate fi acceptat voluntar de oricine considera ca solutia propusa este valoroasa sau poate fi trimis la IAB pentru a fi acceptat ca standard.

1.3 Cine plateste pentru serviciile Internet

Contrar asteptarilor, nimeni nu „plateste” pentru Internet in ansamblul sau; nu exista nici o firma Internet Inc. care sa colecteze platile de la toate retelele Internet sau de la utilizatori. In schimb, toata lumea plateste pentru partea sa de acces. NSF plateste pentru NSFNET, NASA plateste pentru NASA Science Internet. Un colegiu sau o corporatie plateste pentru conectarea sa la o retea regionala, care la rindul ei plateste un furnizor national pentru accesul sau la o retea internationala.

1.4 Ce inseamna Internet pentru utilizatorul individual

Faptul ca Internet nu este o retea de calculatoare, ci o colectie de retele, inseamna foarte putin pentru utilizatorul final al resurselor sale. Pentru a rula un program sau pentru a accesa o anumita colectie de date nu este necesara cunoasterea modului de interactiune a acestor retele. Singura data cind acest lucru devine important este in momentul in care apar probleme. Fiecare retea are propriul sau centru de operatiuni (NOC – Network Operation Center). Centrele discuta intre ele si stiu cum sa-si rezolve problemele. Utilizatorul individual trebuie in acest caz sa ia legatura cu furnizorul sau de servicii Internet. Aceasta rezolva problema respectiva, sau, daca acest lucru nu depinde de furnizorul respectiv, problema va fi pasata mai departe celui responsabil sa o rezolve.

1.5 Ce ofera Internet utilizatorului individual

Accesul Internet inseamna, in ultima instanta, posibilitatea accesarii a milioane de servere situate pe tot cuprinsul globului. Astfel utilizatorul poate gasi raspuns la orice intrebare pe care si-o pune, poate trimite mesaje oriunde in lume aproape instantaneu, poate transfera documente cu informatii din orice domeniu de activitate, efectua rezervari de locuri pentru hotel, avion, poate efectua cumparaturi, asculta ultimele noutati in materie de muzica, vizita galerii de arta, citi carti „publicate” electronic, conversa on-line cu orice alt utilizator conectat, afla ultimile stiri ale agentiilor de presa sau poate aduce programe soft de pe arhivele publice.

Reteaua Internet este adesea numita Autostrada informationala. Acest concept de infrastructura informationala globala sau „Information Superhighway” introdus de vice-presedintele americam Al Gore si preluat de Bill Gates (presedintele companiei MicrosoftÒ ) are o structura similara. Reteaua Internet este cea mai apropiata de un astfel de prototip. Are posibilitati enorme pentru comunicare globala, rapida si ieftina si poate domina in scurt timp aria educationala. Dar canalele de comunicatie existente (in primul rind accesul pe liniile telefonice) impun restrictii. Inlocuirea acestora cu canale cu fibra optica si tehnologie digitala ar permite facilitati superioare, ca de exemplu transferul informatiei video la cerere. Adevarata „revolutie digitala” ramine inca o provocare.

Pagina: 1 2 3 4 5

Eticheta: despre internet, internet, pentru internet

De Robert in Resurse Web Design on 3 ianuarie 2010